Eu in adolescenta mea naiva imi doream trei copii. Apoi am inceput sa ii reduc. Acum am momente in care spun raspicat si tare: “ca nu mai vreau sa fac nici macar un copil. Ca nu e nevoie doar sa-l hranesc si sa-l schimb. E nevoie sa fac un OM din el.” Si de asta mi-e frica!
De cand lucrez cu copiii am intalnit tot felul de parinti. Unii imi raman in minte ca ceva traumatizant, altora le gasesc un loc special acolo si raman cu ei … si invat de la ei.
Eu ador parintii aceia care sunt realisti. Care stiu cat poate intelectual copilul lor. Care nu imi cer sa scriu cu el bastonase la 3 ani ca ” sa stiti ca ma uimeste cata dexteritate are. Daca faceti doua bastonase cu manuta ei, apoi le face singura.” Ma uit socata si … tac. Pentru ca asa le arat eu ca ii respect. Nu ma pot contrazice cu ei. Daca ei cred ca al lor copil e un geniu eu nu am cum sa intervin. Si e dureros pentru ei cand eu nu le spun in fiecare zi de “numai de foarte bine”. Nu exista un copil cu numai de foarte bine zilnic.
Imi plac parintii care au curajul sa-mi spuna unde cred ei ca eu gresesc. De ce imi plac parintii astia? Pentru ca imi dau sansa sa le spun ce cred eu, cum vad eu lucrurile si in acelasi timp imi deschid ochii. Daaa, pentru ca eu nu am copil propriu si automat fac greseli in privinta copiilor, desi ma straduiesc pe cat posibil sa le evit. Vin multi parinti si imi spun despre alte gradinite sau educatoare: “pai va dati seama ca nu puteam spune nimic, ca pana la urma copilul meu ramanea cu ea!” Asa si? Ce se intampla? Am 2 optiuni aici:
1. O educatoare, ingrijitoare sau ce o fi ea care se razbuna pe un copil doar pentru ca nu ii place ei de mama, tatal, mamaie, bunica, bunic sau de catelul copilului nu e intreaga. Si cand spun asta imi asum asta. Nici mie nu imi plac toti parintii cu care interactionez, as fi ipocrita sa spun asta, dar incerc sa fiu deschisa cu fiecare dintre ei si sa ma rezum la subiectul “copil si ce fac eu cu el”. Alte chestii din parc, din vecini nu ma intereseaza! Daca o mama imi spune ca al ei copil ii spune acasa ca eu am facut ceva gresit, nu neg. Daca eu fac acel lucru gresit mi-l asum, ii spun frumos de ce fac unele chestii si ii mai si spun ca uneori gresesc involuntar. Dar de la a-mi ascunde niste lucruri doar pentru ca ea/el crede ca eu as traumatiza copilul e cale lunga. Ca eu sunt la gradinita sunt pentru ca imi place ce fac si deocmadata eu chiar ma implic in ce fac. Cand o sa simt ca nu mai pot, ca nu mai vreau, ca nu mai am rabdare sau energie imi iau jucariile si plec. Pana atunci nu am absolut nicio intentie de a ma razbuna pe vreun copil. Un copil nu e vinovat de cum gandeste sau de cum vede mama lui educatia. Deci … eu nu le inteleg pe educatoarele sau pe invatatoarele care maltrateaza copiii doar pentru ca mama sau tatal nu rezoneaza cu ideile ei.
2. Un parinte care are in prim plan dezvoltarea copilului lui se duce frumos si ii spune educatoarei ce crede el fara sa ii pese. Domnule ce nu iti convine ai dreptul sa spui pentru ca de aia platesti. Daca educatoarea nu schimba situatia sau daca nu te ajuta macar catusi de putin sa-ti schimbi tu parerile tale (pentru ca da, din pacate, sunt si parinti care isi imagineaza lucruri si apoi vin si ti le toarna in brate ca si cum tu ca educator trebuie deja sa ti le si asumi). Daca nu ajungeti la un consens una dintre parti trebuie sa renunte. De obicei copilul se muta la alta gradinita. Dar raman la ideea mea – nu trebuie sa-ti pese de nimic extern. O educatoare responsabila si inteligenta NU SE RAZBUNA pe un copil doar pentru ca parintele nu a inteles, poate, unele aspecte.
Apoi nu o sa inteleg niciodata nevoia unui parinte de a-i spune numai de bine de propriul copil. Eu pot face asta ca pana la urma mie oricum ar trebui sa nu-mi pese, dar copilul ala si 2 ore daca sta pe zi cu ei isi pune in aplicare comportamentele nesanatoase indiferent de spatiu si context. Si mi-as dori enorm ca fiecare parinte din lumea asta sa inteleaga ca o educatoare nu ii spune (sau asa imi place mie sa cred) despre copilul lui o chestie pentru ca ea asa se simte bine. Nu. EU de exemplu le spun cand apare o problema si le specific clar cum am pedepsit copilul, ce efecte psihologice cred eu ca sunt in spate si cand e pur moft si nevoie de atentie. Plus ca orice evolutie a unui copil care merge la gradinita e stopata daca parintii nu comunica cu educatoarea si invers.
Eu ma intreb o chestie de multa vreme. Poate ca sunt eu ciudata, dar niciun parinte nu vine si ma intreaba daca copilul lui e ok din punct de vedere al achizitiilor, din punct de vedere al dezvoltarii, despre comportamentul lui. NU. Ma intreaba: “a mancat?” Nimeni nu zice ca masa nu e importanta, doar ca din punctul meu de vedere masa ar fi ultima chestie la care m-as gandi in privinta copilului meu, dar … eu inca nu am copii si ar fi mai bine sa-mi vad lungul nasului, nu-i asa?
Si daaa, spun cu mana pe inima ca parintii relaxati si care iti dau copilul in mana pentru 6,8,10 ore cu incredere copilul acela evolueaza de la sine. Impediemntele psihice sunt rezolvate mai usor si copilul face achizitii noi de la o saptamana la alta.
Si din proprie experienta spun ca e muuult mai greu sa lucrezi cu parintii, decat cu piticii lor. Si ma intristeaza asta pentru ca uneori as vrea sa le spun unele lucruri, dar renunt pentru ca stiu ca m-ar intelege gresit …
Am tot cunoscut multe educatoare. De fapt fete care se cred educatoare si spun atat – pana nu te porti cu copilul din fata ta asa cum ti-ai dori sa se poarte o educatoare cu copilul tau, nu ai ce cauta acolo. Si aici nu vorbesc de educatoarele din gradinetele unde au 20-30 de copiii intr-o grupa. Vorbesc de educatoarele care au in grupa maxim 12 copii, asa cum prevede legea. In fata celor care au grupe de 30 de prescolari si rezista singure, ma inclin. Si le inteleg cand urla la ei. Pentru ca nu ai cum sa ii acoperi altfel. Eu nu as putea! Ba as putea daca as urla non-stop. Si un aspect pe care il apreciez la cele cu muuuulti prescolari in grupa este faptul ca ele vin a doua zi si sunt in stare sa se joace cu ei, sa coordoneze jocuri si activitati si asta dupa ce cu o zi inainte a facut la fel. Copiii sunt devoratori de energie. De unde o gasesc ele, cum o au, care e reteta?
As vrea ca uneori sa fiu eu ma blanda si mai toleranta, dar uneori unele povesti care-mi ajung la urechi ma revolta si … apoi zambesc si imi dau seama ca eu am la gradi niste copii care vin cu drag si care chiar ma plac si asta e foarte important! …