In ultima perioada, de fapt degeaba ma ascund eu dupa deget, in ultimele luni trec prin diverse stari. Atat de diverse sunt starile astea prin care trec, incat uneori ma sperii … fug si ma uit la ele contrariata. Si e ciudat ca in toate aceste stari este strecurata si un fel de liniste amortitoare. E ca atunci cand bei un pahar de limonada … si uneori e dulce, si alteori e acra. Si uneori e intepatoare si uneori … fara gust!
Cateodata simt nevoia sa ies cu cineva afara, apoi imi dau seama ca mi-e bine cu mine si renunt la a imparti treaba asta dintre mine si eul meu cu cineva … desi in 80% dintre situatii sunt total nemultumita de mine. Uneori si telefonul e parca … nefolositor si inexistent. Ascult muzica, citesac, casc gura pe net … dar toate intr-o abesenta covarsitoare. Si uneori imi dau seama ca am obosit … Ca este cel mai greu an din ultimii ani si parca eu … nu mai stiu cum sa ma impac cu asta, desi incerc din rasputeri, dar, ce-i drept, nu-mi prea iese!
Uneori merg in metrou privind oameni. Si ma hranesc din expresia vreunui om hotarat in ale vietii si ma bucur de el si atunci parca incep si eu sa cred ca si eu voi fi hotarata candva. Ma hranesc uneori cu vreun verde de pe vreo rochie larga de pe strada. Ma hranesc cu replici din filme si cu pozele din vacantele ce par perfecte … ale oamenilor ce se numesc sugestiv “prieteni”.
Ma hranesc degeaba pentru ca uneori sunt atat de goala incat ma sperii de mine si mi se face dor de mine, cea de candva! Optimismul parca devine optional in ceea ce ma priveste si parca toate’s mai adormite ca de obicei.
… iar eu tot ma caut si incerc de tot atatea luni … sa ma regasesc. Optimista, multumita, linistita, fericita!